nVIDIA lansează noul chipset video. Iată ce trebuie să știm despre noua serie.

Am promis că o să vă anunț în momentul în care nVIDIA sau AMD lansează ceva nou în legătură cu plăcile video. O mică discuție în legătură cu acest lucru am avut, acum ceva timp, aici.

Dacă spuneam că AMD vor lansa primii, iată că ne-am înșelat. Se pare că cei de la nVIDIA sunt cei care au lansat primii plăcile video.

Și vorbim despre o serie nou, nouță, numită și seria 10.

În această nouă serie ne întâlnim cu un chipset nou, bazat pe GP104 pe 16 nanometri. Modelul 1080 GTX va fi dotat cu 2560 de Stream Processors și cu 1607 MHz nominal si 1733 MHz prin boost. Toate acestea vor lucra cu 8 GB memorie VRAM. Despre VRAM țineți minte că am mai discutat aici.

Datele problemei, cu noul chipset, se vor schimba destul de mult. Divizia de marketing ne anunță că nu vom avea nevoie de surse foarte puternice. Pentru 1080 GTX vom avea nevoie de un conector de 8 pini, adică în jur de 180 de W.

Practic, cu o sursă de 450, 500W cred că vom fluera în perioada următoare în cazul în care vom avea doar o placă video.

Dar cu ajutorul directx 12 bariera Crossfire – SLI va dispărea. Se fac calcule pentru a se putea pune plăci video AMD și nVIDIA mult mai ușor. Un filmuleț aveți mai jos:

Că tot a venit vorba despre directx 12, ar trebui să știm mult mai mult de atât. Tocmai de aceea v-am pus încă un filmuleț care să vă facă să înțelegeți tot ce este nou la directx 12.

Este evident faptul că vorbim despre trecerea spre 4k sau chiar 8k sau chiar spre tehnologia VR. Știți că puneam aici problema referitoare la monitoarele 4k, dacă merită să trecem pe ele, dacă putem observa diferențe pe monitoarele mici.

Prețul va sări de 600 de $, iar divizia de marketing ne spune că este de 2 ori mai rapidă decât seria Titan. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu adevărat, dacă va fi așa. Vă reamintesc că la seria 9 se spuneau foarte multe lucruri frumoase de 970 GTX, până s-au descoperit câteva minciuni pe partea de VRAM.

Este posibil să fie și mult marketing, tocmai de aceea sunt rezervat în ceea ce privește performanțele acestei serii.

Momentan, primii care au lansat un model sunt cei de la Zotac. Aceasta ar trebui să fie dată spre vânzare la sfârșitul lunii.

Specificațiile acesteia sunt:

  • GPU: GeForce® GTX 1080
  • CUDA cores: 2560
  • Video Memory: 8GB GDDR5X
  • Memory Bus: 256-bit
  • Engine Clock Base: 1607 MHz
  • Boost: 1733 MHz
  • Memory Clock: 10000 MHz
  • PCI Express 3.0
  • Display Outputs: 3 x DisplayPort 1.4, HDMI 2.0b, DL-DVI
  • HDCP Support: Yes
  • Multi Display Capability: Quad Display
  • Recommended Power Supply: 500W
  • Power Consumption: 180W
  • Power Input: 8-pin
  • APIs: DirectX 12 API feature level 12_1, OpenGL 4.5
  • Cooling: Blower
  • Slot Size: Dual Slot
  • SLI: Yes
  • Supported OS: Windows 10 / 8 / 7 / Vista
  • Card Length: 266.7mm x 111.15mm

Eu unul sunt decis să iau un model din seria aceasta. Poate că va fi un 1070 GTX, dar sigur voi aștepta o serie aftermarket, cu răcire îmbunătățită. Eventual o revizie testată de mai multe persoane.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă tu consideri că te-a ajutat vreun articol de pe blog să iei decizia corectă poți să mă susții aici
patreon

13 Comments

  1. Nicu 27 mai 2016
  2. Ionuț 29 mai 2016
    • Yamasha 29 mai 2016
  3. Lucian 9 septembrie 2016
    • Yamasha 9 septembrie 2016
  4. catalin 9 octombrie 2016
    • Yamasha 9 octombrie 2016
      • catalin 9 octombrie 2016
        • Yamasha 9 octombrie 2016
          • catalin 9 octombrie 2016

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.