Laptop pentru editare foto

Am discutat foarte mult despre laptopuri în articolul dedicat. Apoi am tot încercat să nișez discuția, de fiecare dată când am avut ocazia. Tocmai de aceea, în rândurile următoare o să nișez iar discuția, dar spre o altă zonă spre care am reușit să discutăm mai mult în ultima perioadă.

Este vorba despre laptopurile pentru editare foto.

Avem, în România, o piață extraordinar de mare de NBC-uri. Mulți au început să meargă pe nișa asta, să aprofundeze fotografia de eveniment. Cred că înțelegeți că nu vă dau sfaturi de shooting, ci sfaturi privind alegerea laptopurilor pentru aceste evenimente.

Am fost destul de atent pe zona aceasta pentru că știu cât de multă răbdare trebuie să ai la procesarea imaginii. Recunosc, nu sunt un expert în ale editării foto, dar n-am stat departe de fenomen. Știu și eu cât de frumos este să editez pe laptop cu rezoluție mică poze de 36 de megapixeli. E nebunie!

La ce trebuie să fim atenți când ne orientăm spre un laptop de editare foto?

Faptul că este o muncă pe care prea puțini o pot face full time, ne dă de gândit că vom lucra și la serviciu sau când suntem plecați de acasă. Este evident că vom lucra de pe laptop. Așa că trebuie să fie competitiv.

„Prima mână” se poate edita aproape pe orice sistem, dar detaliile cam greu se fac în altă parte.

Așadar, mâine dacă m-aș orienta spre un laptop pentru poze aș pune preț pe:

Display de calitate

E cel mai greu aspect. Laptopurile foarte ieftine au display-uri de proastă calitate. Un ochi format va avea nevoie de culori bune și cât mai aproape de realitate. Dacă veți căuta la branduri precum:

  • Acer
  • Asus
  • Lenovo
  • Dell
  • HP

nu veți găsi nimic interesant sub 3000 de lei. Da, dacă vreți culori bune trebuie să vă orientați spre un model mai scump. Eu unul am returnat câteva modele ca să pot rezolva acest aspect.

Pe piață avem mai multe tipuri de display-uri. Sigur, toată lumea își dorește laptopuri cu display OLED, dar bugetul ar trebui ridicat foarte mult. Asta înseamnă că ne vom orienta spre un panou TN sau un panou IPS.

Ambele au avantaje și dezavantaje.

Panourile TN au culorile un pic mai șterse și unghiuri de vizualizare mai proaste, dar consumă mai puțin. Cele IPS consumă mai mulți wați, dar au culorile un pic mai calde. Cu o calibrare veți face treabă foarte bună.

Apropo de calibrarea display-ului de laptop. Vă recomand să vă orientați spre:

  • x-rite
  • spyder5 – versiunea PRO sau Express

Sunt niște utilitare de calibrare a imaginii extraordinare. Merită toți banii.

Pentru modelele de 17.3′ avem un singur producător de display-uri. Acesta este LG. Așadar, orice ați lua, veți da de aceștia.

Rezoluția display-ului

Încă mai sunt prezente foarte multe modele HD Ready. Nici să nu vă uitați la ele. Deja dacă vă aruncați un ochi în Premiere Pro, în Photoshop, veți vedea că ei recomandă să aveți rezoluții mai mari.

Eu aș merge mai departe și aș nișa un pic laptopurile pe un format neconvențional, un 16:10 dacă s-ar putea. Știu că nu există, dar ar fi fost de un real folos la editarea fotografiilor de tip portret.

Așadar, încadrați-vă spre modele cu rezoluție 1920×1080. Veți plăti un pic mai mult, dar experiența de utilizare este alta.

Știu că voi primi întrebări pentru display 4k, dar nu. La o asemenea distanță, la un display de 15.6′ chiar n-o să vedeți prea multe diferențe.

Performanțe hardware

De preferat ar fi să le aveți cât mai mari. Sigur, nici prețul nu va sta în loc. Nu veți găsi chilipir. La editarea foto greul este realizat de procesor alături de unitatea de stocare. Așadar, acolo trebuie să vă aruncați prima dată ochii. Aveți aici un top actualizat pentru procesoarele de laptop.

Încercați să evitați modelele ULV. Sunt fiabile și ele, dar dacă vă uitați atent în lista de mai sus nu prea vedeți în partea de sus modele Ultra Low Voltage.

Unitatea de stocare

Probabil că va fi un hard disk de 5400 de rotații. Pur și simplu îl aruncați sau îl puneți într-un rack extern. Ăsta a fost primul lucru pe care l-am făcut. În locul acestuia mergeți pe un SSD. Dacă există buget luați un laptop ce are și SSD, dar și HDD.

Știu sigur că aveți nevoie de spațiu de stocare. Asta dacă deja nu v-ați făcut un Network Attached Storage.

Memoria RAM

Că e DDR4, că nu e, nu prea contează. E bine să ai cantitate suficientă. Știm bine că Adobe mănâncă memorie RAM pe pâine. Parcă zici că au parteneriat cu cei de la Google Chrome.

Placa video

Este bine să fie dedicată. Nu este cel mai important criteriu, tocmai de aceea am lăsat-o la final. Are puțină activitate când vine vorba de editarea foto. Puteți chiar să o ignorați, dar mă gândesc că poate o să va pierdeți și timpul într-un joc, la un moment dat.

Răcirea

Când folosești acțiunile și pui câteva sute de poze în bulk ar fi bine să aveți o răcire bună. Nu cred că un cooler pentru laptop ar face minuni, așa că trebuie să vă orientați spre modele ce au răcire decentă. De preferat, ar fi să nu vă îndreptați spre zona de laptopuri multimedia.

Astea fiind zise cred că am acoperit cele mai importante lucruri pentru cei care vor să-și achiziționeze un laptop pentru procesarea fotografiilor. Sper ca în comentarii să avem discuții cât mai constructive despre acest subiect și despre cele mai bune modele de pe piață.

Modele recomandate de mine

ASUS X542UA-DM833
  • placă video 920MX, 2 GB
  • procesor Intel I3
  • HDD 500 GB
  • 4 GB RAM
Lenovo 330-15ICH
  • placă video 1050 GTX, 4GB
  • procesor Intel I5 8300H
  • HDD 1 TB
  • 4 GB RAM
HP 250 G6
  • placă video integrată
  • procesor Intel I5 8250U
  • SSD 128 GB
  • 8 GB RAM
Ghid alegere laptop pentru procesare foto
Concluzie: Achiziția unui laptop este pretențioasă. Mai ales pentru așa ceva. Nu ezitați să investiți în așa ceva dacă faceți sau doriți să faceți la un nivel profesionist. Tehnologia avansează și puterea de procesare trebuie să fie din ce în ce mai mare. E bine să terminați treaba cât mai repede pentru că clienții întotdeauna doresc să aibă „ieri” pozele.
Voturi: 5 din 5
Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă tu consideri că te-a ajutat vreun articol de pe blog să iei decizia corectă poți să mă susții aici
patreon

59 Comments

  1. Zanfirescu Cezar 10 august 2016
    • Yamasha 10 august 2016
      • Zanfirescu Cezar 10 august 2016
        • Yamasha 10 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 10 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 10 august 2016
          • Yamasha 11 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 11 august 2016
          • Yamasha 13 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 13 august 2016
          • Yamasha 13 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 13 august 2016
          • Yamasha 13 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 16 august 2016
          • Yamasha 17 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 17 august 2016
          • Yamasha 17 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 17 august 2016
          • Yamasha 17 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 18 august 2016
  2. ivascu 11 august 2016
    • Yamasha 12 august 2016
      • ivascu 23 august 2016
  3. Zanfrescu Cezar 26 august 2016
    • Yamasha 26 august 2016
      • Zanfirescu Cezar 26 august 2016
        • Yamasha 26 august 2016
  4. Zanfirescu Cezar 26 august 2016
    • Yamasha 26 august 2016
      • Zanfirescu Cezar 26 august 2016
        • Yamasha 26 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 26 august 2016
          • Yamasha 26 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 26 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 26 august 2016
          • Yamasha 27 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 27 august 2016
          • Yamasha 27 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 27 august 2016
          • Zanfirescu Cezar 30 august 2016
  5. Zanfrescu Cezar 28 august 2016
    • Yamasha 28 august 2016
      • Zanfirescu Cezar 29 august 2016
  6. Zanfirescu Cezar 31 august 2016
    • Yamasha 1 septembrie 2016
      • Zanfirescu Cezar 1 septembrie 2016
  7. Zanfirescu Cezar 8 septembrie 2016
    • Yamasha 15 septembrie 2016
      • Zanfirescu Cezar 15 septembrie 2016
  8. Andrea 18 februarie 2017
  9. ANNA 18 mai 2017
    • Yamasha 18 mai 2017
      • ANNA 18 mai 2017
        • Yamasha 18 mai 2017
          • ANNA 18 mai 2017
          • Yamasha 18 mai 2017

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.